Azi voi dezbate un subiect interesant, incitant si foarte la moda in lumea yoga: exista sau nu diferente intre o respiratie constienta si pranayama?
De multe ori abordam la clasele practice diferite tehnici de respiratie, pe care le facem pentru o mai buna oxigenare a sangelui, a creierului, pentru relaxare, insa aceste tehnici nu sunt clar echivalentul pranayama.
Cateva elemente ajutatoare si clarificatoare in acest sens, ar fi urmatoarele:
- prana este forta vietii, energia ce anima intregul Univers
- respiratia este doar unul din vehicolele prin care omul absoarbe prana
- prana exista in Univers, in energia Soarelui, in gandurile umane, in hrana, in aer…
- prana este energie in miscare. Priveste cerul atunci cand este senin si vei vedea mai mult ca sigur niste ”fulgi” albi stralucitori si negri, care se misca rapid. Nu te speria, e doar…prana 🙂
Oricate tehnici de respiratie sau pranayama ai face, fara o pregatire prealabila, o purificare la nivel fizic, energetic dar si mental, nu vei ajunge sa simti efectiv prana, sa o stapanesti, sa o folosesti, ci doar te vei oxigena mai intens, ceea ce nu e rau deloc, corect? Insa ultima parte este respiratie pura, care da, vehiculeaza si prana.
Pranayama inseamna in primul rand controlul pranei, iar pentru aceasta este necesar inainte de toate sa…o simti si evident de un antrenament in prealabil, de purificari fizice, meditatie, trezirea chiar si la un nivel incipient a capacitatii de a simti energiile la nivelul chakrelor, circulatia lor in corpurile subtile. Evident, nerabdarea incepatorului care vrea sa arda etape si sa porneasca cu tehnici avansate (unele citite in carti, din pacate…) este bine stiuta profesorilor yoga. Nu poti insa deveni abil intr-o practica decat daca ai rabdare si te antrenezi, la fel cum nu poti ridica greutati de 100 kg, daca nu ai un corp pregatit si un antrenament serios.
Patanjali a fost cel care a sistematizat yoga in antichitate si intotdeauna inainte de Pranayama au existat Yama, Niyama si Hatha Yoga, purificarea corpului si a mintii fiind deziderate principale. Cu rabdare se poate ajunge in cateva luni la o practica a sistemului pranayama, insa este necesar sa stii daca ai sau nu pregatirea necesara pentru aceasta.
Cand nu poti practica tehnici de pranayama?
- daca fumezi, clar nu este recomandabil sa faci pranayama intrucat, asa cum sangele circula prin sistemul venos, la fel si prana circula printr-un sistem de canale subtile, energetice, denumite nadi. La fel ca si vasele de sange, in cazul unui fumator si nadis-urile se ”colmateaza”, adica se infunda si este necesara o purificare intensa a lor, inainte de a aborda practica pranayama.
- daca esti intr-o stare de nervozitate sau nu te simti bine emotional, clar NU practica pranayama, intrucat starea se va amplifica 100%. Mai bine calmeaza-te, respira simplu, adanc, pentru 10 minute, fa cateva posturi Hatha Yoga si abia apoi incepe sa practici tehnicile de pranayama
- daca te afli intr-un mediu foarte poluat, abtine-te caci iti vei cauza mai mult rau decat bine! Evident, poluarea este peste tot prezenta, insa atunci cand te afli langa o masina care scoate multe gaze de exemplu, este contraindicat cu desavarsire si sa respiri macar…
- practica tehnicilor pranayama este nerecomandata in mijloace de transport sau in zone aglomerate gen magazine sau mall-uri, intrucat vei prelua din impuritatile energetice si mentale ale celor care se afla in apropierea ta
- pe timp de ceata sau noapte, prana este foarte redusa cantitativ, deci aranjeaza-ti programul de asa maniera incat sa iti faci practica pe timpul zilei pe cat posibil. In zori si la apus este cel mai indicat
Cand poti practica pranayama?
- oricand ai o problema de sanatate, prin directionarea energiei direct catre zona respectiva cu afectiuni
- cand iti doresti mai multa energie, la modul general vorbind
- cand iti doresti accesarea unor stari emotionale pozitive, superioare, ce necesita un cumul cantitativ care sa produca saltul calitativ
- cand mentalizezi ceva anume si vrei sa prinda viata rapid
- pentru a-ti trezi chakrele
- pentru a evolua spiritual rapid, etc
Pranayama este sacra, trebuie tratata cu respect si abordata cu seriozitate daca vrem sa obtinem beneficii maxime. Pentru aceasta insa, avem nevoie de rabdare, rabdare, rabdare…fara sa omitem primii pasi in practica yoga.
Iti doresc inspiratie si frumusete interioara!
Namaste
Dana Tupa