Invatatura spirituala, observare, introspectie
Proiectul meu in derulare se numeste „Meetings with remarkable men”, iar Sfintia Sa, Dalai Lana, nu putea lipsi... Tibetanii cred ca daca se intampla ceva foarte bun, ai acumulat merite, sau cum multi dintre noi spun, ai karma buna. A doua oara la astfel de invataturi, de data aceasta favorizata in postura de reporter multumita lui Tashy Tasente si Plus Communication, am posibilitatea de a intra cu aparate de filmat/ pozat la acest eveniment.
Tibetanii sunt evlaviosi, dar mai ales practicanti. Nu pierd timpul stand de vorba intre ei despre ce se mai intampla in targ, ci rostesc mantre chiar si cand merg pe strada. Deci nimic neobisnuit sa ii vezi mergand grabit, rasucind boabele unei mala si glasuind mantre.
Ma despart de grup, pentru ca reporterii au intrare separata si filtre suplimentare. Gasesc relativ usor poarta de intrare cu ajutorul unui barbat de la Security, sunt controlata, verificata pe lista de 3 ori, apoi urc scarile templului. Chiar la ultima treapta ma impiedic si cad intr-un genunchi… O durere ascutita in coloana ma lasa fara respiratie, in timp ce ma gandesc ca mai multa smerenie nu strica niciodata… Dupa un minut constat ca, durerea mea de lombara care ma sacaia de aproape 2 saptamani, a disparut subit. Ma inclin din nou in fata fortelor subtile ce actioneaza nestiut, uneori neasteptat, spre binele nostru.
Prima zi de invataturi ma aseaza fara sa fi vrut, fix in mijlocul unor calugari. Chiar langa mine se aseaza pe mai putin de 50 cm patrati, un batran care imi ruleaza 20 cm de saltea pentru a putea sa se aseze. Ma intriga, enerveaza, imi dau seama ca va ramane acolo indiferent daca accept sau nu, asa ca ma rezum la spatiul ramas. Observ insa, ca mana dreapta ii este cam beteaga, sechele a vreunui accident cerebral si simt rusine pt supararea mea de 10 minute…
Incep sa curga din ce in ce mai multi oameni, de toate nationalitatile, de la asiatici pana la occidentali, unii buddhisti practicanti, altii veniti sa primeasca invatatura, sa se regaseasca, sa mediteze, sau pur si simplu sa se afle in preajma si in aura unui asa om sfant, care nu neaga nicio religie si indeamna chiar sa o pastrezi pe cea in care te-ai nascut si sa iei din Buddhism ce ti se potriveste.
Observ ca femeile tibetane maritate, poarta peste rochie un sort cu dungi divers colorate si nu au verighete.
Toti inconjoara de 3 ori templul in sensul acelor de ceasornic, in timp ce rostesc mantre pe mala, apoi se aseaza la locul lor.
Langa mine incep sa se adune si alti calugari, varstnici, simpli si cuminti. Lucian ne sfatuieste ce sa facem, cum sa stam. Ma simt confortabil, pentru ca sunt pe maini sigure, exact ca atunci cand iti iei un ghid experimentat si te simti in siguranta in calatoria ta.
Mai am vreo ora la dispozitie, m-am incalzit, asa ca incep sa fac pranayama, oli mudra si paschimottanasana. Deja in 25 minute cat am facut totul, aglomeratia a devenit mare cu adevarat.
Fara a fi meseria mea, pornesc sa fotografiez… Ma las cuprinsa de val si observ emotii, fete, trairi mistice, observ cu uimire si smerenie adanca, fiinte spirituale incarnate, ce ma privesc prin ochi de copil, cu o claritate, luciditate si maturitate spirituala ce imi aduc lacrimi in ochi.
O sa va mai povestesc in curand….pana atunci insa, va trimit o imbratisare.
Namaste
Dana
