Am stat mult a sa ma gandesc daca sa scriu sau nu aceste randuri…
Acum nu stiu cum si daca ma vei judeca, sau vei fi de acord cu mine, dar, simt ca trebuie sa scriu si sa fiu cinstita cu tine.
Eu ma consider un om moral si care face ce crede ca e drept, incercand sa ranesc pe cat mai putini in jurul meu, cu atitudinea, gandul sau fapta. Nu imi iese mereu, gresesc de multe ori, imi pare rau, nu fac intentionat, sau poate ma las dusa de valul emotiilor. Sunt doar un om…
Inca mai cred ca tot ce se intampla cu acest virus si toata planeta, nu e o intamplare. Si tot mai cred ca natura actioneaza intelept, pentru ca are nevoie sa se refaca, obligandu-ne sa schimbam ceva la noi, in noi, in relatiile cu cei din jur.
Natura si-a luat ragazul cu forta, dar uite asa s-au curatat apele din Venetia, aerul din China, din Bucuresti, intre altele. Viata isi vede de ale ei si observ asta in fiecare zi, in micuta mea gradina, observand albinele care zboara si culeg polenul si nectarul. Viata in armonie isi vede de treaba ei, pentru ca e in armonie, se adapteaza, doar noi o deranjam prin ceea ce faceam, deranjandu-ne chiar si pe noi insine, pana la urma.
Ce facem noi acum de fapt? Invatam cum e sa stai, sa te linistesti, sa te relaxezi, sa nu mai alergi de nauc irosind energie, invatam cum e sa inveti lucruri noi, sa studiezi, sa evoluezi, pana la urma urmei.
Ne e frica sa stam doar cu noi, pentru ca ne e frica sa ne descoperim, cat de goi suntem si cat de mult am vrut sa ne umplem de taskuri, datorii fata de copii sau familie, ca sa nu vedem acel hau ce-si deschide falcile hulpave, inghitind tot: timp, energie, relatii, viata. Ne e frica sa vedem cat de multe avem de invatat, de inteles, fugind de introspectie, de ceea ce se afla in noi.
Dar viata ne obliga spre binele nostru, sa ne reintoarcem la simplitate, respect fata de natura noastra umana, fata de natura in general.
Ai observat cat de multa liniste este acum? Iti dai seama ca noi nu stim CUM sa ne bucuram de linistea asta, in marea noastra majoritate si ca oamenii se pot plictisi daca stau cu ei insisi? Ce nebunie!!!
Consumeristi de profesie, muncind pe branci, alergand prin viata in loc sa o traim, pentru bani, putere, pozitie sociala, ”calcand peste cadavre”, nici macar nu am realizat poate, ca asta nu e viata… Ca nu asa ar trebui sa fie, de fapt!
Dar eu stiu ca multi si-au spus: nu mai pot asa, nu sunt fericit/a, sufar de oboseala, nu am multumire si nu stiu de ce traiesc, de fapt!
Am mai scris despre asta in urma cu ceva zile si nu mi-am schimbat parerea, doar ca nu ti-am spus ceva, ceva ce nu am indraznit atunci: sunt un om cu anumite sensibilitati si obisnuita sa ma uit in propria fiinta. Am mereu perioade de stat cu mine insami, de introspectie, in special in retreaturi sau tabere, facute de mine sau de altii.
Dar uite ca, de vreo 2 saptamani simt o durere in piept. La inceput am crezut ca e din cauza stresului acumulat in anii de munca excesiva la studioul pe care l-am inchis anul trecut in decembrie, fix la timp pentru ce avea sa urmeze. Coincidenta? Sigur, nu!
Apoi am stat mai mult si am observat niste blocaje energetice proiectate la nivel de subconstient, inconstient colectiv, sau cum vrei tu sa ii spui.
Intr-una din zile am simtit cum imi tasnesc lacrimile si, pentru cateva secunde am hohotit de plans, fara niciun motiv anume. In afara de problemele inerente ale vietii, mai bune sau mai rele si, pentru care stiu clar ca voi gasi solutii, chiar nu exista ceva care sa ma faca sa sufar.
N-am mai plans de multa vreme, mai exact de la cateva luni dupa ce a murit mama. Nu pentru ca sunt de piatra, puternica sau Zeita de la Soare-Rasare, ci pentru ca m-am scufundat in munca, in dezvoltarea mea ca om si in procesul de invatare continua.
N-am timp sa-mi plang de mila si nici sa ma consider in vreun fel, in vreo directie, invinsa. Stiu ca acolo unde Dumnezeu iti inchide o usa, iti deschide o fereastra si pe acolo intentionez sa pasesc…
Aseara, dupa cum stii, am facut o meditatie de purificare si armonie, la care poate ai participat si tu, online cu toata lumea. Nu puteam sa tin pe toata lumea si sa le spun povesti, caci unii se grabeau si nu era un webinar de intrebari si raspunsuri, dar, in timpul acelei meditatii, se simtea clar ca tot ce misca in Universul stiut sau nestiut si este spiritual, vrea sa vina in intampinarea noastra.
Si am simtit ceva important, cred eu: sa avem convingerea ca, oricat de mici si neinsemnati ne credem noi, fiecare poate face ceva bun pentru acest moment. Cu ceea ce stim si cu ceea ce putem.
Chiar si o bataie de aripa de fluture poate schimba totul pe planeta asta, e clar ca lumina zilei!
E un timp de reflectie si de transformare si, vin sa te intreb pragmatic: tu ce ai decis sa schimbi in viata ta, dincolo de acest moment, mai scurt sau mai lung, dar care va trece?
Inapoi e clar ca nu mai putem merge! Fiecare dintre noi va iesi transformat din aceasta experienta, iar viata are nevoie de oameni puternici, adaptati si asumati spre evolutie. Inapoi nu ne mai putem intoarce, pentru ca viata ne va forta sa mergem inainte si sa progresam intr-un fel sau altul, sa ne adaptam, sa fim in armonie!
Sa ai o zi minunata si sa te bucuri de soarele de afara! Asculta pasarile cerului, priveste firele de iarba si gazele. Priveste in tine si gaseste acel punct de echilibru, de frumos si de armonie, care chiar exista in tine, pentru ca esti o persoana speciala si importanta in acest Univers!
Fii in armonie ca sa bucuri pe cei din jur, sa impartasesti cu ei si sa te simti bine in propria viata, in propriul corp!
Ai tot ce trebuie pentru a reusi, nu e nimic in plus si nimic in minus in tine!
CREDE IN TINE, caci esti un calator spre sine!
Namaste
Dana Țupa
#calatorspresine #viatapepamant #jurnaldecarantina #stauacasa ##credeintine #evolutie #danatupa #purnayoga #introspectie #armonie
