Stii, feminitatea chiar este unul dintre atu-urile cele mai puternice pe care le avem la dispozitie, pentru a trai in armonie cu noi insene si cu cei din jur, fie ca este vorba despre familie, cariera sau relatii sociale.
Poate ca si tu, si eu ne-am luptat sa razbim, sa fim, sa devenim si undeva, pe parcursul vietii, a trebuit sa luam ‘’taurul de coarne’’ si sa muncim dublu. Poate ca au venit copiii, poate ne-a parasit sotul sau am plecat noi dintr-o relatie toxica, poate s-a intamplat ceva nefericit si a trebui cumva sa luptam pentru propria familie…
Suntem intr-o infinitate de posibilitati in care, poate fara sa ne dam seama, sau din contra, prin asumare personala, ne-am trezit amplificand latura noastra masculina si bataioasa, crezand sau fiind convinse ca asa vom razbi mai bine in viata si vom avea succesul.
Poate, doar poate, te-ai trezit intr-o buna zi, ca iti lipseste ceva, ca nu te simti in armonie cu propria natura, ca cel de alaturi nu mai este atat de puternic sau ai atras langa tine un barbat mai efeminat si care parca nu isi asuma ROLUL de barbat puternic si sustinator al casei, al familiei. Si atunci a inceput lupta din tine. Si nu ai mai asteptat ca el sa faca lucruri, ci ai inceput sa le faci tu, obosind sa ii tot zici…
Si poate, doar poate, te-ai trezit ca la un moment dat ai devenit tu insati un soi de barbat in casa, care nu mai polariza barbatul de langa tine.
Sau poate esti singura si nu ai inteles niciodata de ce? Poate, doar poate, ti-ai pus intrebari nopti la rand, poate sufletul tau a sangerat din plin si fara o intelegere a faptului in sine.
Eu, Dana, m-am luptat ani la rand cu abordarea feminitatii pana cand, intr-o buna zi, am ajuns sa studiez Strategic Interventions si apoi am ajuns si la Date With Destiny, unul dintre cele mai fabuloase seminarii cu Tony Robbins si am avut REVELATIA!
Am inteles ca feminitatea inseamna de fapt, putere, fiind o forta infinita, care poate fi cultivata constient, daca nu exista deja in tine. Sau o poti dezvalui daca exista, prin intelegerea propriei tale structuri sau arhetip.
Sunt aspecte despre care, impreuna cu Alexandra, care este psihoterapeut le vom explora la acest atelier!
Am avut onoarea sa fim impreuna, alaturi de Dalai Lama, atat de multe zile si la atat de multe initieri, dar ne-a ramas intiparit in minte acelasi lucru, pe care acest OM minunat l-a spus si l-a repetat: ‘’Femeia occidentala este cea care va salva planeta!’’
Cu siguranta se referea la puterea imensa a Compasiunii, a MAMEI , a creatie- si a energiei feminine si, cu toate stim ca aceasta energie minunata este capabila sa transforme lumea in care traim.
Dar, inainte sa salvezi planeta, salveaza femeia din tine! Si inainte sa ai compasiune pentru ceilalti, ai compasiune pentru tine! Esti importanta si esti unica, esti singura persoana, cea mai importanta din viata ta, da, chiar TU!
Pentru ca inainte de a putea darui ceva frumos celor din jur, ar trebui sa ai ce darui! A fi secatuita, lipsita de vlaga, obosita si fara chef, nu este imaginea pe care sa o ravnesti, corect?
Luna martie este luna feminitatii, dar, oare tu esti cu adevarat constienta de propria-ti feminitate? Puterea feminina este extraordinara, atata vreme cat ea este (re)dobandita printr-o calatorie interioara parcursa in mod constient, si, desigur, onest.
Am vrea sa impartasim cu tine despre ARHETIPURI si sa lucram impreuna, cot la cot pentru a descoperi mai multe despre propria fiinta, felul in care esti ‘’construita’’ si sa intelegi:
* De ce actionezi asa cum o faci?
* De ce gandesti in tiparele personale?
* Unde este punctul tau de echilibru?
* Care sunt punctele tale forte?
Arhetipurile feminine conțin experienta si psihologia tuturor femeilor din toate civilizatiile si din toate timpurile.
Arhetipurile feminine sunt de fapt, modele ancestrale care ne reconecteaza cu insusirile feminine proprii si naturale conștiintei * feminine :
* creativitate si creatie,
* compasiune și autonomie,
* starea de relaxare și bucurie a vietii,
Fatetele feminitatii, pe baza celor patru athetipuri feminine, sunt in esenta patru structuri de baza ale psihicului feminin:
Fiecare femeie are un arhetip predominant, unul din cele patru si, prin calatoria interioara poate sa acceseze si sa aduca la nivel constient si alte ipostaze, cumva auxiliare dimensiunii ei principale.
Exista insa si o structura arhetipala care ramane in inconstient, in umbra profunda si contine, de cele mai multe ori, cea mai mare trauma a feminitatii.
“In traditia mitologica, femeia este deja acolo unde barbatul tot incearca sa ajunga” considera Joseph Campbell, cel care a studiat si elaborat “harta” calatoriei eroului.
Mitologic vorbind, poate ca asa este, dar femeia zilelor noastre are de traversat niste provocari uriase, pentru ca este separata de contactul cu ea insasi, mai exact, cu acele calitati ancestrale ale feminitatii.
Ea cauta, validarea, recunoasterea si succesul in exterior, prin matricea standardelor masculine, patriarhale, ramanand astfel intr-un cerc iluzoriu, in loc sa o caute in interior, in sacralitatea corpului, a inimii, a simturilor si instinctelor sale.
Abordarea atelierului este una de tip experiential, combinand partea de intelegere, constientizare a resurselor si vulnerabilitatilor fiecareia dintre cele patru structuri arhetipale, cu modalitati prezenta in propriul corp prin tehnici de yoga, respiratie si meditatie, care sa activeze energia acestor arhetipuri.
Refacerea relatiei profunde cu propria natura feminina este un proces, provocator si sinusoidal si ca orice process, dureaza, experientele din cadrul acestui atelier fiind (poate) primul pas din acest proces!
Obiectivele/ Beneficiile atelierului:
* Sa cunosti cele patru structuri de baza feminine (cu daruri si cu umbrele aferente) si sa identifici care este fateta dominanta pentru tine, in prezent
* Sa explorezi parti din interiorul tau care se sunt blocate si sa identifici ce anume le blocheaza
* Sa explorezi parti din interiorul tau care se manifesta prin imaginatie si creativitate
* Sa intri in contact cu corpul tau, prin diverse posturi de yoga, respiratie si meditatie
* Sa experimentezi tehnici de activare a energiei feminine corespunzatoare celor patru arhetipuri feminine
* Sa aduci armonie si echilibru intre corpul fizic, emotii si minte, prin tehnici simple si utile, pe care le poti lua acasa
Durata: 4 ore (10:00- 14:00)
Rezervarea locului se face numai prin plata taxei de participare in contul: