Cred ca spiritul de competitie este un pattern ce vine (poate/adeseori) din copilaria noastra.
Ia o pauza mica si gandeste-te pe cine vrei sa ”hranesti”:
- spiritul competitiv si sa traiesti in stres (o sa vezi de ce zic asta) sau
- sa dai tot ce ai mai bun si sa fii cea mai buna varianta a ta?
Vrei sa povestim si sa iti zic ce cred eu?
Nu lua 100% de bun ce zic eu, ci fa-ti experienta ta!
Eu sunt aici sa ajut cu ce pot, daca pot si cat pot.
Un moment de sinceritate completa: am facut marea greseala de a-mi lua o asociata si o partenera pentru cursurile de instructori.
Credeam in ea, am ajutat-o sa faca primii pasi in yoga si s-o descopere, am indrumat-o, am avut incredere in ea 200%.
N-am vazut-o niciodata ca pe o competitoare a mea si nici nu aveam cum.
2 firi complet diferite si care s-ar fi putut completa reciproc, foarte bine, daca… dar recunosc, sunt o idealista fraiera :-p
M-am bucurat de fiecare reusita a ei si de aceea am si invitat-o sa tina cursurile de formare, impreuna cu mine.
Pana cand…
.
.
.
au inceput studentii sa vina si sa mi se planga ca eu ii invat ceva si ea le spune altceva, in camera de practica alaturata.
Nu unul ci, au fost 8 sau 9 persoane, in mai putin de 1 an.
Mi-am dat seama ca n-am ales-o intelept caci, in loc sa fim unitare in idei si sa facem totul cat mai simplu si sa ajutam studentii sa puna bazele cunostintelor lor, urmand apoi ca fiecare sa isi dezvolte stilul si drumul, devenise un haos. Studentii nu vedeau nimic coeziv in ce le predam.
Pentru ca devenise stresant totul, pentru studenti si pentru mine, ne-am despartit drumurile si, din nou, fraiera din mine, pentru ca nu mi-am invatat prima lectie si am crezut in a doua sansa, am oferit-o.
S-a dovedit inca odata o alegere neinspirata, ca sa ma exprim elegant.
A treia evident ca nu va mai exista vreodata, caci mi-as castiga locul de parcare gratis la handicapati, la supermarket… Daca nu merge, nu merge si basta!
Se spune ca la Olimpiade, daca nu iei locul 1, nu mai conteaza nimic.
Anii de munca, efortul, sacrificiile, totul, absolut TOTUL se duce pe apa sambetei.
Recunosc:
N-am avut niciodata spirit de competitie sau ma rog, l-am uitat din copilarie, cand…
Mi-aduc aminte ca eram la gradinita si aveam intrecere la alergari.
O chema Rodica si avea cercei din argint cu tortite. Nu stiu de ce mi-au ramas intiparite in minte, parul ei castaniu si cerceii.
Cand s-a numarat pentru start, inainte sa se dea semnalul de plecare, ea deja pasise si era in avantaj.
Am scociorât prin albume ca sa gasesc poza, caci stiam c-o am. Ma amuza cat de serioasa eram si ce hotarata priveam linia de finish. Cred ca Tony Robbins mi-a fost trainer de cand eram in burta mamei :-)))))))
Ei bine, atat de tare m-a enervat ca a ”muscat din cascaval” si ca am fost nedreptatita ca am iesit pe locul 2!!! (Tata a fost unul dintre cei mai buni ciclisti ai Romaniei in anii 50 si, spiritul competitiei exista in sangele nostru, al copiilor lui.)
Incercam sa le zic alor mei ca nu e drept, ca a plecat inainte de start. Degeaba!
M-au consolat cum au putut, gandindu-se la competita aceasta copilareasca si ”lipsa ei de importanta”. Pentru mine era importanta! :)))
N-am uitat acel moment nici pana in ziua de azi pentru ca, a fost punctul zero in care, mi-am dat seama ca, daca sunt in competitie si ceva se intampla ”naspa” sau nu e drept, ma afecteaza si ma streseaza.
Inutil, evident!
Pentru ca oricum, in orice moment, cineva va fi mai bun decat tine.
Asa ca am asimilat lectia: Fa-ti treaba cat de bine poti, da 100% si cu asta basta! Game over!
A urmat copilaria prin spitale, suferinta, asa ca, numai de competitii nu imi ardea mie, la modul general vorbind…
Ma bucuram ca puteam recupera clasele pierdute in lunile de spitalizare si invatam binisor dar, coronita n-am avut-o niciodata pe cap pana intr-a 8 a cand, am luat si eu…premiul 3 :-p
Hai sa revenim acum la oile noastre si la decizia inteleapta, cred eu, pe care am luat-o in copilarie: sa nu fiu in competitie cu nimeni niciodata, pentru ca imi genereaza stresuri inutile.
Cum ar fi ca, in loc sa ai acest spirit de competitie si sa te focalizezi doar pe final, dar sa traiesti sub stres permanent si sub teama ca altii te vor intrece, sa pui focus si atentie pe reusitele drumului parcurs?
Nu stiu cum s-a intamplat dar da, PURNA a fost prima scoala afiliata la Yoga Alliance si a si scos primii instructori acreditati international.
N-am fost in competitie cu nimeni!
Pur si simplu ma intrebam de ce naibii n-o face nimeni in tara asta, cand e atata nevoie de yoga?
In 2007 am cautat disperata un curs de instructori la noi in tara sau in jur si nu am gasit decat prin vestul Europei, pe bani multi cu cazare, bilete de avion, sau in India, unde trebuia sa plec pentru o luna.
N-am sa uit cand, in noiembrie 2016 m-am dus la GM-ul multinationalei unde lucram, explicand ca am nevoie de o luna de concediu pentru un curs.
”Nimeni in E… nu a avut mai mult de 2 saptamani de concediu legate si nici tu nu vei avea, indiferent de motiv!” mi-a replicat superior si cu spranceana ridicata.
Daca ar fi fost atunci cursuri online de formare instructori, cat de fain si simplu s-ar fi rezolvat totul!!!!
Nici in 2014, 8 ani mai tarziu, nu existau cursuri de instructori yoga in Romania. Nici macar cei care aveau putere financiara mare nu se mobilizasera.
Asa ca m-am mobilizat eu si… restul e istorie.
Alt exemplu de non competitie din care a iesit ceva super bun:
Pentru ca pur si simplu n-am mai vrut efortul + stresul unui studio fizic, m-am gandit sa trec pe online cu cursurile.
Efortul era mare prima oara dar, odata ce ai pus la punct un sistem, el va merge mai departe, oarecum de la sine.
Tu doar trebuie sa imbunatatesti procesul pe baza feedback-ului sau observatiilor personale.
Asa ca, iata si aici, dorinta de a-mi usura munca, a scos o idee faina si functionala.
Competitie? Nici vorba!
M-am bucurat de fiecare chestie noua pe care am invatat-o si aplicat-o, pentru ca, in realitate sunt complet atehnica.
N-ai crede, nu?
Ma ia panica de fiecare data cand vad o chestie noua care necesita invatare, fie ca e vb de telefon, laptop, camera de filmare sau de editarea unui film.
De fiecare data insa, cu fiecare mica victorie, ma bucur ca am mai crescut. Sarbatoresc! Si vad drumul cu bornele sale, nu finalul!
Si al treilea exemplu de non competitie, izvorat din necesitate: Cardurile Yin Yoga
Eram la cursul de instructori de 300 ore si studentii mi se plangeau ca nu ”vad” asezarea posturilor Yin ca sa conceapa o sesiune fluida, cursiva, fara ruperi.
Am cautat pe internet si…surpriza!!!
Doar Biff Mithoefer avea niste carduri de Yin. Doar 13 la numar, si insuficiente oricum.
ATAT!!! Doar el pe un mapamond intreg de traineri yoga!!!
De mana cu studentii TTC300 cu care impartaseam mesaje si la 11 noaptea, am facut 23 carduri.
Ma provocau: nu poti sa pui si denumirea sanscrita la postura?
Dar denumirea la varianta?
Ce zici de durata de practica?
Ce crezi?
De fiecare data ziceam ca n-am cum, nu mai e spatiu, etc. Eram ca un catar dar, cautam solutii si le trimiteam facand ping-pong pentru feedback.
A iesit ce vezi mai jos.
Iti las link aici sa citesti mai mult despre cardurile Yin si tot de aici le poti si comanda daca, crezi ca-ti sunt utile
Tie iti provoaca stresuri spiritul de competitie? Sau cauti sa imbunatatesti constant activitatea ta si sa devii cel mai bun tu, in prezent?
