Mi-e teama…

Mi-e teama sa nu gresesc…
Mi-e teama ca e prea tarziu…
Mi-e teama…

Teama e cea care ne facem sa dam inapoi si sa ramanem intr-o stare de amorteala.
Uneori ani la rand.
Ne uitam visurile, sperantele raman pe raboj, undeva prafuite in jurnalele noastre sau doar in ganduri pe care cautam sa le punem intr-un colt, ca pe papusile copilariei.
Nu prea le mai bagam in seama, caci ne ”deranjeaza”, ne sacaie ca vroiam sa stralucim, sa ne atingem un potential, dar ne-am multumit cu mai putin.

 

Pe cine responsabilizam in privinta visurilor noastre?

Poate nici macar nu stim ca, avem un creier in dotare care, NU e facut sa ne aduca fericire, ci supravietuire.

Chiar NU e in dotarea acestuia sa ne aduca fericirea. Putin ii pasa creierului nostru de visurile noastre! El are treaba cu functiile organelor, cu coordonarea activitatii lor interne, cu memoria, etc.

Visurile noastre tin mai degraba de o implinire sufleteasca, de o emotie a implinirii. Cel putin asa simt eu, dar poate fi diferit la tine sau la altcineva.

Si mie mi-a fost teama. Mi-a fost de-a dreptul frica sa fac pasii necesari.

Ani de zile

Zeci de ani chiar

Pana cand, intr-o buna zi, viata mi-a dat un impuls, nu tocmai placut.

Pana cand am ajuns sa spun: asa nu mai merge!

Habar nu am care e visul tau. Poate chiar il tii secret si ascuns de cei din jur care, poate ar rade de tine sau ti-ar spune ca nu ai nicio sansa.

Asa mi-au spus si mie!

Si aveau cele mai bune si mai sincere intentii, imi doreau binele. Dar era binele lor, nu al meu.

Ai grija cu cine te sfatuiesti cand vrei sa faci o schimbare!

In toti acesti ani, am invatat organic ceva ce am aflat tarziu la nivel conceptual: NU cere sfat cuiva care nu are calificare in domeniul in care tu doresti sa afli ceva anume!

Mai concret: nu cere sfaturi despre investitii unui om sarac si fara experienta in domeniu sau sfaturi despre casnicie unui calugar.

Cum ti s-ar putea da sfaturi obiective, intelepte si eficiente, daca persoana care te sfatuieste, nu a trecut prin asa ceva sau nu a reusit in acel domeniu de interes. E logic si de bun simt!

Atat timp cat nu ai de la cine sa obtii un sfat competent, nici macar nu merita sa te gandesti sa il ceri!

Am visat sa devin profesor de yoga! De pe la 22 ani chiar! Ma vedeam in fata oamenilor, ma observam cum impartaseam cu ei din experienta mea, cum practicam impreuna. Imi aducea o bucurie incredibila sa ma gandesc ca pot face asta!

Si pana la urma am devenit broscuta surda care, nu auzea cand cei de jos ii spuneau ca nu poate urca in copac. Si s-a urcat pana in varf! Pentru ca nu a auzit ceea ce i-au spus prietenii care ii vroiau binele.

Una dintre obiectiile pe care le-am auzit adeseori la consultatiile cu cei care vor sa vina la cursul de formare instructori yoga, a fost acela al fricii de a nu gresi. Teama de ce va zice sotul, familia, prietenii, colegii de birou, cunscutii, lumea din jur, copiii…

Te sustin cei din familie, sotul? Adevar sau…

Multe femei imi spuneau, de exemplu: sotul ma sustine in visurile mele! Imi este alaturi, stiu clar!

Totul pana cand ii spuneau acestuia: vreau sa ma inscriu la cursul de instructori yoga! Vreau sa devin instructor yoga si sa imi implinesc acest vis.

Imediat sarea sotul ca ars! Apareau discutii. Justificari de genul: nu avem bani de investit in asa ceva! Vreau sa iti iau masina, trebuie sa schimbam mobila de bucatarie, sa renovam baia, vacanta sau altele de acest gen.

Si iar s-a ales praful de visul tau. Pune-l la loc, in cui! Uita-l! NU MERITI inca! Sacrifica-te pentru binele casei, familiei, nu e momentul!

Cand o sa fie de fapt momentul potrivit?

La 30 ani? La 40, 50, 60? Bate spre niciodata!

 

Uite, ala/aia a gresit! 

Da-ti voie sa gresesti! Altfel o sa stai sa-ti crosetezi degetele la 70 ani si sa iti aduci aminte ca ai avut un vis pe care l-ai pus in podul casei si ai uitat de el.

Ce model poti fi tu pentru copiii tai daca NU ai curaj sa iti urmezi visul?

Ce invata copilul de la tine? Sa nu aiba curaj sa-si urmeze visul? Sa se sacrifice pentru cei din jur si sa uite de el? Sigur asta vrei de la el in viitor?

Ce se poate intampla? Gresesti! o iei de la capat, inveti ceva din acea experienta, ajustezi, aplici si incerci inca odata si inca odata.

Nu e nimic rusinos in asta.

Mai rusinos cred eu este sa stau sa mucegaiesc asteptand si umpland timpul pe care il am in aceasta unica viata si facand lucruri care nu imi plac sau poate prea putin.
Care nu ma implinesc si nu imi aduc satisfactie.
Sa nu inspir pe nimeni.
Sa nu ajut pe nimeni cu ceea ce stiu si ma pasioneaza.
Cu ceea ce m-a transformat.

Mi-e firca sa nu ajung la finalul vietii si sa nu imi fi atins potentialul maxim. Aceasta ar putea fi cu adevarat eroarea cea mai mare a vietii mele.

A ta care este? Caci da, stiu, suntem diferiti!

 

Ganduri bune si senine!

Dana, Calator spre sine care se mai si poticneste uneori…

 

Scrie parerea ta

Adresa de email nu va fi publica. Campurile obligatorii sunt marcate*

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}