Ultima zi in Dharamshala
Cam friguroasa in munti, temperatura ne-a prins un pic nepregatiti. Uit cardul de memorie al aparatului foto, pe care il cam car degeaba, asa ca profit de bunavointa colegilor care au facut ceva poze si le-au dat share 🙂
Drumul pe jos pana la Tushita Institute a fost o experienta in sine, caci panta este mare si practic am facut un efort consistent. Padurea cu mirosul reavan, ne-a dat oxigen, putere si energie, invaluindu-ne cu frumos si prana. Copilite de scoala coboara catre centrul orasului, imbracate si pieptanate identic, de parca pe langa uniforma, se impune si aceeasi pieptanatura. Privesc la cozile lor lungi si impletite, stranse cu acelasi funde negre si ma intreb ce-or face de au asa par des si frumos, apoi imi amintesc ca indienii si tailandezii, au un adevarat cult pentru ingrijirea parului.
Lucian ne-a avertizat ca trecem printr-o zona cu maimute si sa nu avem fructe cu noi pt ca devin agresive. Oricum, sunt tare dragute, sunt si cu pui, una chiar s-a varat in mantia unui calugar intinsa la uscat, alta troneaza in varful unei stupa ca o adevarata regina, ba chiar iti da senzatia ca mediteaza si face mudre. Observam constructiile destinate retreatului, suspendate intre cer si pamant, printre copaci, pierdute in peisajul mirific.
Tushita este un centru de meditatie unde ca si outsideri avem acces la o meditatie ghidata, ce combina Vipassana cu alta tehnica buddhista de anulare a atasamentului. Suntem avertizati prin placute amplasate strategic, sa respectam linistea, sau mai bine zis tacerea, intrucat exista persoane aflate in retragere, care au facut legamant de tacere.
Acestia sunt interiorizati, evita sa te priveasca in ochi si se indreapta spre templu. Tot intr-acolo se duc si pasii nostri, insa suntem opriti la intrare de un occidental care ne vorbeste politicos, dar ferm, oprindu-ne sa inaintam alaturi de cei aflati in retreat, la invataturi.
Mergem asadar in sala de meditatie drop in, aflata in cladirea din spatele templului. Imi iau ochii o imensa mandala desenata pe alee, observ linistea si curatenia locului si in sfarsit intram intr-o sala unde ne imprastiem cum simtim si ne place. Imi dezmortesc spatele si Vanda imi urmeaza; ne jucam ca doi copii, facem poze, selfiuri cu Delia, in fine…ca fetele 🙂
Vine momentul meditatiei si apare un tanar australian al carui nume nu il inteleg, dar care ne vorbeste cald, ne da indrumarile necesare pentru ceea ce urmeaza. Recunosc principii ale tehnicii Vipassana pe care le-am practicat atat la scoala Goenka, cat si la templul Chom Tong din Chiang Mai, in doua scoli diferite.
Ma bucur de meditatie si in cateva minute intru in stare alfa, aproape adormind, pastrand constiinta pe muchie.
Imi amintesc cat a contat retreatul de 21 zile din Chiang Mai, unde nu dormeai mai mult de 6 ore pe noapte, iar ultimele 3 zile nu mai dormeai deloc, avand indicatii stricte sa numeri de cate ori ti-a cazut capul in meditatie si sa raportezi a doua zi indrumatorului. De fapt, pe aceasta stare de awareness cand intri in stare de somn si pe anumite actiuni ce trebuiesc facute in acea stare se bazeaza, sau mai exact vor sa te aduca aceste retreaturi, pt a putea pastra constiinta treaza oricand.
Asa ca subconstientul meu aclanseaza memoria tipului acesta de meditatie si intru rapid in starea necesara. Mi-e totusi frig si nu ma pot detasa complet.
Partea a doua a meditatiei s-a centrat pe ideea eliminarii unei adictii sau atasament, asociind starea de detasare. Aleg ceva la intamplare din viata mea si incep sa lucrez pasii. Am senzatia ca tavanul a fost luat de uragan, deschid ochii si realizez ca sunt jupanesele maimute care alearga sus, una chiar stand in cadrul ferestrei si suflandu-i in ceafa unui tanar, prin plasa de tantari 🙂
Ma amuz de situatie si imi vad mai departe de meditatie pana la final.
O ora de incantare ne-a desprins de cotidian si ne-a lasat cu dor de un retreat de meditatie pe majoritatea, mai ales in acel colt de rai.
Drumul de intoarcere trece prin vechea Dharamshala, cu drumuri incredibil de pietroase, case viu colorate si sute de israelieni care pare ca aici traiesc si fac business.
Chiar ajungem la un restaurant vegan si raw, condus de 2 israelience care au produse apetisante, cu preturi piperate si care nu sunt foarte profi, caci dupa 15 minute de asteptat, inca nu vin sa preia comanda. Asa ca decidem sa mancam in alta parte, spre disperarea celor trei fane raw veganism ale grupului 🙂
Reusim sa mancam decent la un alt restaurant dar vad ca si aici exista tablite inscriptionate in Hebrew…
Ne risipim apoi si….ne pregatim pentru lunga calatorie de maine, unii catre Romania, restul catre Rishikesh 🙂
Multumim Dharamshala, multumim Dalai Lama pentru cadourile minunate primite!
Namaste
Dana
