Dare to dream! O clipa in eternitate, alaturi de Dalai Lama
Dupa cele 4 zile de invataturi, vine si momentul mult asteptat: urmeaza sa ne intalnim cu Dalai Lama.
Meditez de seara, dorm putin, nu pentru ca nu as fi vrut sau nu as fi fost obosita, ci pentru ca am emotii mari. O astfel de intalnire nu te lasa indiferent in niciun caz…
Pe la 4.45 ma trezesc. Am dormit cam 4 ore si dupa ce ma rasucesc in pat inca vreun sfert de ora, decid ca nu are rost sa mai lenevesc si ma asez sa meditez.
Timpul trece, ma pregatesc incet si cu luare aminte, pentru a nu uita nimic. Orice as putea uita acum, ar duce la ratarea acestei intalniri atat de importante. Mi-am cumparat o rochie tibetana, dar e destul de greu sa potrivesc camasa…in fine, ma descurc cu bine si sus pe terasa, ne intalnim cu totii. Fetele sunt ca niste papusi, frumoase, exuberante, emotionate. Doar Lucian este cu picioarele pe pamant si isi face treaba netulburat, ca un expert, fara a-i scapa detalii importante nici din latura pur fizica, dar nici din cea emotional-mentala.
La templu suntem verificati foarte strict si in afara de katha, nu suntem lasati sa trecem cu nimic, toate bagajele ramanand la security check.
Am cumparat o carte special pentru Dalai Lama si desi am fost avertizata ca nu va ajunge la el, o tin insa strans la piept, stiind cumva ca totusi o va primi din mainile mele. Am cautat-o multe zile si este speciala ca si mesaj. Reusesc sa raman cu ea, dupa ce spun securitatii ca este un cadou si este verificata atent.
Palatul asezat pe varful unui munte si inconjurat de padure este magic, un loc unde in timpul zilei canta greieri, iar pacea si linistea sunt impregnate in fiecare atom, totul respirand sacralitate.
Aleea ce duce la locul intalnirii este plina cu sute de oameni emotionati de ceea ce urmeaza sa traiasca. Unii isi aranjeaza katha impaturind-o in 7, altii converseaza intre ei, o mama face prosternari, iar copilasul ei, ce pare ca nu are mai mult de 3 ani, o imita, spre deliciul tuturor si mai ales al fotografilor ce nu mai prididesc. Regret ca nu am avut posibilitatea sa filmez, caci sacrul, ineditul si jucausenia sunt impletite intr-un mod inefabil.
Totul respira pace si o liniste transcendenta, dincolo de rumoarea si emotiile justificate.
Ajunsa sus, chiar in fata locului unde se desfasoara intalnirile, observ ca Dalai Lama sta in picioare si ii intampina pe toti. Pentru fiecare grup, are timp maxim 5 minute, da mana cu toti, se fac poze de grup, cativa reusesc scurte conversatii. Cam asta e tot, caci sunt sute de oameni care asteapta sa ii fie in preajma, fie chiar si pentru 1 minut.
O femeie insotita de o tanara, plange si pare disperata. Sfintia Sa ii vorbeste indelung, au un dialog destul de sacadat si rapid, din care evident, nu inteleg nimic. Observ doar ca femeia cade in genunchi si plange de ii sare camasa, dupa cum spunem noi romanii. Dalai Lama cere un scaun pe care se aseaza si fata ii este tare serioasa cand vorbeste. E uimit, usor intrigat, pare ca o cearta, dar plin de compasiune ii ia mainile i le tine strans, ridicandu-le catre capul sau. Apoi se ridica de pe scaunul ce se face nevazut, iar eu strang cartea la piept sperand ca acum, pe ultima suta de metri, sa nu mi-o ia cineva de la securitate…
Pleaca tot grupul dinaintea noastra si stiu ca a sosit momentul! Cineva de la paza ma trage de mana, ma aseaza si apoi din 2-3 pasi ma trezesc in fata Compasiunii.
Ne privim in ochi si ii dau cadoul ca din partea grupului. Fac o remarca in timp ce i-l dau si ma aproba razand. Stiu ca nu e timp de pierdut si ii spun rugamintea personala arzatoare, ce m-a adus inaintea sa. In timp ce da cartea mai departe asistentului sau, imi vorbeste cu caldura si simt cum ma cerceteaza pana in cele mai adanci cute ale fiintei. Sunt ca o carte deschisa si nu am nimic de ascuns, oricum vizibil perceptiei sale. Imi ia apoi capul si spre surpinderea mea, il aseaza la pieptul sau. In timp ce simt ca iubirea curge prin mine, imi vorbeste continuu, cu caldura, dar pentru ca timpul e atat de scurt, incepe a se ocupa de ceea ce ii supun atentiei cei care il asista. Imi tine capul aproape de inima sa inca cateva secunde, timp in care pentru mine totul este oprit in eternitate.
Pentru ca nu sunt singura, gandesc ca mi-a fost acordat mai mult decat am sperat si ma desprind usor, dar inca imi tine capul aproape, intampinandu-i si pe ceilalti din grupul nostru cu multa caldura. Este cu privirea in directia opusa, dar observ ca imi cauta mana si apoi o strange cu fermitate. E moale, calda, i-o prind intre palmele mele si simt cum toata fiinta mea se topeste, fara sa mai vad sau sa aud ceva. Totul curge diferit ca timp si raman doar in ceea ce se petrece cu mine, fara a putea sa rationez sau sa mai aud, vad, ceva din ce se petrece in jur, pana la final.
Plecam cu mintea zen, exaltati, unii cu lacrimi de recunostinta in ochi. Un gardian ne intreaba daca suntem fericiti, iar noi plutim pe nori, pentru ca am stat o clipa in eternitate, alaturi de Compasiunea intruchipata.
Namaste
Dana
