O zi mohorata m-a intampinat, cu ploi de toamna, lungi, curentul oprit…asa ca am bajbait pe semi intuneric sa fac pregatirile si am pornit intr-o calatorie as spune initiatica, ce ne-a umplut aproape intreaga zi.
S-ar putea scrie o poveste intreaga despre tot ce ne-a marcat azi, dar important este ca s-a inceput puja de 5 zile, in care, calugari ai unor manastiri se dedica 24 de ore zilnic, unor ritualuri sacre.
In manastirea Tashi Jong, pe linia lui Milarepa, ne-am asezat cuminti pe marginea salii unde se oficia ritualul. Incerc sa uit de frigul de afara si de picioarele ude, ma fatai cateva minute pentru a-mi gasi locul, dar las hainuta de ploaie pe mine, ca sa imi pastreze temperatura corpului. In sfarsit incep sa meditez si presarate printre incantatiile rostite cu voci grave, calugarii bat tobe, acompaniati de clopotei si alte instrumente. Liderul grupului ce oficiaza, arata diferit fata de ceilalti calugari, nu este ras pe cap, ci din contra, are parul lung si adunat in crestetul capului.
Ritmul fabulos, declanseaza o energie intensa ce urca prin tot corpul si trezeste Kundalini. Am intrat in stare de transa si de meditatie, pana cand cineva din grup ma trage de mana sa ne ridicam, caci ceilalti ne asteaptau deja afara.
Avem intalnire cu Khamtrul Rinpoche al 9-lea, iar audientele sunt doar pt 2 ore pe zi.
Am emotii sa intalnesc o persoana atat de elevata spiritual si descinzand din linia lui Milarepa, cel drag mie. Povestea lui Milarepa mi-a tulburat in cel mai frumos sens, inceputurile practicii yoga si meditatiei. La vremea aceea traiam in iluzia in care toti maestri sau fiintele spirituale, trebuiau dupa mintea mea necoapta, sa urmeze un sablon comportamental, iar Marpa ma frapa, intriga, in felul sau de a fi. Putin mai tarziu am inteles de ce, care era scopul sau si m-am inclinat cu adanc respect in fata fortei sale transformatoare, a iubirii si a compasiunii sale infinite.
Milarepa, unul dintre cei mai de seama yoghini ai Tibetului, la randul sau cuprins in valul compasiunii si iubirii, a promis lumii ca ori de care ori va fi invocat, va ajuta, ba chiar a mentionat ca, oricine ii va rosti cu devotiune, macar odata numele, va scapa de lantul reincarnarilor fizice.
Asteptam intr-o cladire frumoasa si curata, de parca nu am fi in India, intr-un loc impregnat cu liniste si intr-un final suntem poftiti sa urcam. Al 9-lea Khamtrul Rinpoche, o fiinta care a atins starea de iluminare, un tanar caruia nu i se putea citi varsta, usor efeminat, cu maini delicate, privire clara, intruchipand starea androginala, se afla acum in fata mea. Inaintez cu palmele in Namaste, tinand khata intre ele, ma binecuvanteaza si apoi ma asez pe o canapea in dreapta sa. Cat timp ii binecuvanteaza pe ceilalti, incerc sa stabilesc o rezonanta cu el, sa il simt. Simt liniste, pace, senin, dar si un usor disconfort dat de faptul ca sunt atat de multe femei si sigur vor vorbi mult sau vor pune intrebari cu nemiluita 🙂 Il simt cum se detaseaza si lasa pe fiecare sa primeasca ce poate duce, fara oprelisti, daruind totul…
Gasesc inutil sa vorbesc sau sa intreb ceva si il simt mai degraba dornic sa mediteze decat sa vorbeasca. Ochii mi s-au inchis fara voie si m-am lasat cuprinsa de campul sau imens de energie elevata, care m-a tras ca un vortex in mine. Il simteam contempland totul, intr-o stare de martor detasat, generand aceeasi senzatie in mine. Fara voie au inceput sa imi curga lacrimi de recunostinta, fara sa mai aud nimic din cele ce se discutau in incapere. Prea scurt pentru mine, am auzit doar cand a spus, thank you, sau cu alte cuvinte, timpul acordat noua s-a terminat.
Mergem in curtea manastirii, unde din stupa in care se afla urna cu cenusa celui de-al 8-lea Khamtrul Rinpoche, prin miracol divin a iesit un pom din aceeasi specie cu cel sub care s-a iluminat Buddha, Boddhi tree. Incredibil cum in mijlocul acelei constructii, chiar din urna respectiva a putut sa apara un pom, dar miracolele nu mai surprind aici…
Am mai vizitat inca doua manastiri buddhiste, una fondata de Tenzin Palmo o femeie occidentala care si-a consacrat viata cautarii spirituale, a scris carti si a inregistrat materiale audio si video despre invatatura acestei cai.
Cel din urma asezamant, Dorzong, are o stupa in care se poate medita, respectand in constructia sa, proportiile numarului de aur. Nu reusesc sa ma acomodez cu mirosul de mucegai, care imi irita si mai tare gatul inflamat, asa ca ii las pe ceilalti sa mediteze, in timp ce raman afara cu Raj cel delicat ca o floare, dupa cum ii place sa glumeasca si cu inca cateva persoane. Radem, glumim si observ ca una dintre fete, cochet, isi prinsese in par o floare rosie de trandafir japonez si cu umbrela inutil deschisa sub acoperis, semana cu o gheisa.
Ne-am intors acasa, daca pot spune asa si ne-am continuat seara normal, cu shopping si cina intr-un restaurant japonez supra aglomerat, cu oferta redusa de mancaruri, dar cu un miso soup bun. Nu mi-a tihnit, ba mai rau ma agita, asa ca ne-am retras cateva in restaurantul nostru obisnuit.
Si cu un betisor parfumat arzand in fereastra deschisa, cu o meditatie de recunostinta, mi-am incheiat seara unei zile pline, scufundandu-ma intre cearceafuri, sub plapuma calda si usoara, multumita ca salteaua si perna sunt excelente 🙂
Namaste
