Observam adeseori ca reusim sa gasim raspunsuri veritabile si solutii la probleme, prin simpla schimbare a spectrului sau a pozitiei perceptuale. Momentul confruntarii cu o situatie critica din viata noastra, aduce de multe ori sentimentul de panica, teama, sau de‘’paralizie in actiune’’. Uneori ramanem muti si inerti in situatii in care ar fi bine sa luam decizii rapide, inteligente si, de multe ori alegem sa ne plangem, sa ne simtim coplesiti, sa cautam confort si alinare la prieteni sau rude, atat cat ne pot da…cautand de fapt sa amanam momentul unei confruntari sau decizii iminente, ori pur si simplu in dorinta de a obtine un sfat bun. Mai mereu avem tendinta sa credem ca altii sunt mai buni decat noi, ca ei au o reteta minune prin care reusesc, ca nu fac atatea eforturi cate facem noi in rezolvarea problemelor, sau ca de fapt NU au atatea probleme cate avem noi, etc.
E normal si natural sa traim toate acestea, nu e gresit, nimeni nu ne judeca, nimeni nu are dreptul sa ne dea calificative, insa cu certitudine in multe situatii suntem cei mai aspri judecatori ai nostri. Daca mai adaugam si sentimentul de frustrare vazand cum cei din jur ies din situatii poate mai delicate decat cele prin care trecem, avem reteta unui esec sau a unei ipostaze menite sa ne submineze increderea in noi. De multe ori ne trezim spunand: asa nu mai merge! Dar ce ar trebui sa fac oare ca sa ies din aceasta situatie? Si apoi continuam invartindu-ne in acelasi cerc, pana cand timpul rezolva intr-un fel sau altul problema, de cele mai multe ori in defavoarea noastra, iar noi lasand viata sa ne traiasca si nu traind propria viata asa cum ne dorim.
Momentul in care sesizam ca zi dupa zi, situatie dupa situatie aduc in noi acelasi set de intrebari si acelasi gen de rezultat, in mod repetat, la nesfarsit, poate declansa marele A-HA! in care simtim nevoia launtrica si impulsul necesar de a schimba ceva. Dar nu stim cum!
Sa nu uitam totusi ca suntem un produs complex al impregnarilor subconstiente primite inca de cand eram copii si adolescenti, ca acestea actioneaza permanent cu sau fara voia noastra constienta; cu alte cuvinte este momentul sa ne gasim circumstante atenuante in ceea ce suntem si felul in care actionam acum, sa incetam a ne reprosa inutil lucruri si intamplari. In multe cazuri am auzit la nesfarsit inca de la inceputul vietii noastre: nu ai voie acolo, nu face aceea, nu esti in stare de nimic, nu e bine sa faci asta, ma faci de rusine, copilul vecinilor e mai bun ca tine, etc. Toate acestea ne duc mai devreme sau mai tarziu la stari conflictuale si degringolade sufletesti, variante ale esecurilor vietii noastre ca oameni maturi. Poate fi de mirare ca exista atatia oameni nefericiti pe aceasta planeta?
Viitorul incepe sa devina luminos din secunda in care realizam ca, punand altfel de intrebari in anumite situatii, vom reusi sa gasim si solutii cu adevarat bune. Recomandabil sa invatam a ramane copii toata viata, caci ei sunt singurii care pun intrebari cu o curiozitate si fervoare de multe ori naucitoare pentru noi, ca oameni maturi. In simplitatea lor, copiii sunt capabili fara indoiala sa gaseasca solutiile cele mai simple si cele mai bune, la probleme in fata carora oamenii maturi ridica din umeri neputinciosi. Imi amintesc de un eveniment petrecut pe una din autostrazile SUA, cand un tir incarcat cu marfa a ramas blocat sub un pod, paralizand traficul pentru ore bune. Specialistii faceau calcule complicate, isi dadeau cu parerea asupra inaltimii tirului in raport cu cea a podului, daca e bine sa taie sau nu capacul tirului, etc. Ideea salvatoare a venit de la un copil: scoaterea aerului din pneuri va aduce cu siguranta cei 10 cm atat de necesari trecerii acestuia pe sub podul cu pricina.
Ce am putea invata din aceasta intamplare dincolo de simplitatea solutiei si frumusetea situatiei? Raspunsul este: DETASAREA! Ea reprezinta lipsa unei asocieri stricte a persoanei cu problema respectiva. Sa fim sinceri: atunci cand avem o problema importanta, de cele mai multe ori este “lipita” de noi, asemeni casei din spatele melcului. Putem sa ne detasam de ea? Nu prea, nu-i asa? In momentul in care reusim sa ne punem intr-o pozitie perceptuala de OBSERVATOR detasat, incepem sa vedem din alt unghi problema, sa punem altfel de intrebari, constructive, fara sa ne blamam inutil, fara a incerca sa gasim un vinovat pentru cele ce traim si mai ales, sa gasim altfel solutiile, simple si viabile care ne imbunatatesc viata, ne ajuta sa crestem pe plan personal si de ce nu, sa reusim sa fim stapanii vietii noastre.
