O modalitate simpla de crestere personala, de invatare, de experimentare este marirea constanta a propriului cerc de confort.
Ce este un cerc de confort de fapt? El reprezinta cumulul de stari, emotii, reactii, in care ne-am obisnuit sa traim. Ne obisnuim sa vedem aceiasi prieteni la masa noastra de Craciun sau Pasti, sa mergem in aceleasi locuri in vacante pentru ca ne-am obisnuit acolo, sa mergem pe acelasi drum la serviciu pentru ca ne e comod, sa facem cumparaturi de la acelasi magazin pentru ca stim amplasarea marfurilor pe rafturi si ne este la indemana, iar exemplele pot continua. Intelegem de fapt ca cercul de confort este exact acea ‘’zona’’ in care ne simtim stapani, ‘’acasa’’, nu neaparat bine, fericiti, plini de viata si energie, cat la indemana, fara sa facem eforturi suplimentare de explorare, de acomodare, de cunoastere, de invatare si nu in ultima instanta, de crestere.
Cineva mi-a reamintit de curand, o idee plina de semnificatie si care suna foarte bine in limba engleza: ”If you always do what you always did, you will always get what you always got.”
Pe de alta parte, Einstein spunea: ”Este o nebunie sa faci acelasi lucru iar si iar, sperand ca vei obtine un rezultat diferit.”
Fie ca stim sau nu, copiii (din nou copiii) sunt cei care depasesc cercul lor de confort cu mare usurinta, inocenta, cu dorinta de a experimenta mereu ceva nou. Intuitiv, acestia realizeaza ca este cel mai simplu mod de a invata, de a lega prietenii noi, de a experimenta cum poti sa te joci cu o noua jucarie a altui copil venit la joaca in parc, de exemplu.
Pe masura ce crestem (unii dintre noi) devenim mai mult sau mai putin rigizi, ne obisnuim sa traim aproape la nesfarsit aceleasi stari si reactii la evenimentele si situatiile de viata, curiozitatea noastra scade si prin urmare cercul de confort ramane stabil ca “dimensiune”. Traim saturati, plictisiti, frustrati, aceleasi stari, aceleasi reactii, dar cu toate acestea, oftam in adancul sufletului nostru si ramanem visand mereu si mereu despre cum ar fi sa cucerim Everestul, cum ne-am simti daca am zbura cu parapanta, ce stare am avea daca am putea calari, sau invata o noua limba straina, etc. Pana la urma, CINE daca nu chiar noi punem propriile bariere spunand: sunt prea batran/a, nu am nici un chef, timpul meu e prea limitat si nu mai am energie suficienta, etc? Poate ca pur si simplu nu avem curaj sa incercam ceva nou, de teama esecului, de faptul ca vor rade prietenii sau cunoscutii de noi, sau pur si simplu pentru ca, desi nu suntem prea impacati cu noi si viata noastra, ne e teama de schimbare. Exact acel oftat adanc, adeseori ascuns bine de “telescopul” partenerul nostru de viata, ar fi cel care in mod normal ne-ar impinge sa mai descoperim si sa mai invatam ceva. Acel oftat reprezinta dorinta ascunsa de a iesi din carapacea obisnuintei, de a trai noi experiente, de a invata noi lucruri.
Am vrea sa ne apucam de o afacere, dar nu avem curajul necesar, ni se pare mai comod sa mergem zi de zi la un serviciu care de multe ori nu ne ofera satisfactie, complacandu-ne in….cercul nostru de confort usor caldut, punand deoparte valorile proprii, ceea ce exista inca neexplorat si nefructificat in noi, zacand prafuit intr-un colt al ignorarii constiente. Iar exemplele pot continua in multiple directii, ramane doar sa ne gandim la viata noastra si a celor din jur. Imi amintesc o scena din filmul “The Shift” cu Wayne Dyer, in care un copil afirma despre propria mama ca nu se pricepe la pictat, desi aceasta era chiar foarte talentata. Viata o dusese departe de visul ei de a picta, pe care il invelise de-a lungul anilor in aura gospodinei si sotiei perfecte, desi inca mai tanjea dupa orele petrecute in fata sevaletului. In acel moment a realizat cu durere faptul ca propriul ei copil nu o cunoaste, ca o parte frumoasa, delicata din ea a fost si este ascunsa celor dragi ei, ca nu este valorizata, obiectivata nici de ea, nici de ei.
Odata ce intelegem ca marind cercul propriu de confort aducem in viata noastra schimbari binevenite, dorinta si impulsul apar si prind forta, ramane apoi doar sa ACTIONAM.
De exemplu, daca ne gandim la teama de a vorbi in public, cel mai simplu mod de a o depasi este acela de…. a iesi in public si de a vorbi. Daca suntem emotivi, prima oara e posibil sa ne simtim de parca cerul s-a pravalit brusc in capul nostru, am vrea ca pamantul sa se deschida sub talpi, avem un nod in gat, vocea poate suna ca o masinarie neunsa de prea multa vreme, gatul e uscat, iar ideile au fugit brusc din capul nostru precum un stol de pasari speriate, lasand in urma un desert imens. Chiar daca la sfarsitul expunerii, cand tragem linie si poate nu suntem prea multumiti de ceea ce a iesit, vom constata cu siguranta faptul ca, cercul nostru de confort a crescut un pic desi nu e inca stabil la noua dimensiune. Daca insa vom incepe sa iesim regulat in fata unui auditoriu, curand emotiile traite la prima experienta vor avea o intensitate din ce in ce mai scazuta, vom deveni mai siguri pe noi, vom fi capabili sa percepem si alte emotii, vibratii ale auditoriului de exemplu, impactul pe care il au cuvintele si ideile noastre asupra lor, etc. Aparitia in public va deveni un automatism, o aptitudine si chiar vom face haz in sinea noastra sau cu prietenii, despre cele ce le-am trait la prima noastra prezentare.
Confruntarea cu propriile limitari este unul din factorii care ne ajuta sa marim cercul nostru de confort si nu intamplator exista zicala: cand vrei sa faci ceva ce nu stii inca si nu te poate nimeni invata cum sa procedezi, cel mai simplu mod de a reusi este sa te apuci sa faci acel lucru, oricum. In acest mod vom invata din propriile greseli, vom avea satisfactia ca am reusit prin propriile puteri, va creste increderea in noi, chiar daca lacrimile neincrederii, sau supararea pe nereusite vor da ghes la poarta gandurilor noastre uneori. Victoria finala va aduce cu siguranta un succes stabil si o crestere valida.
