Daca ar fi sa te uiti in viata ta si ai evalua rapid, de unde ai ”veni” mai degraba, din abundenta sau din zona de temeri si retineri?
Fie ca este vorba de cele interioare sau exterioare, nu conteaza…
Si cum se manifesta in felul in care
gandesti
sau simti
sau actionezi
sau vorbesti zi de zi?
Cum interactionezi cu cei care au un mindset diferit de al tau?
Au fost parte din lucrurile care m-au pus pe ganduri in ultimele zile.
Pe unele le-am inglobat in practica mea personala de Yin Yoga sau in meditatii, pentru a gasi raspunsuri si directie.
Ba chiar si la clasa online de grup, cu focus pe psoas, de vineri seara, am setat o intentie legata de acest aspect cu grupa de practica.
Am lucrat de-a lungul timpului pe ideea de abundenta.
de prosperitate
Fie ca e vorba de cea fizica, financiara sau energetica, emotionala, mentala sau spirituala.
E loc sub Soare pentru toti
Si viata insasi este abundenta!
Si nu am nevoie sa minimalizez pe nimeni pentru ca eu sa prosper, sa evoluez sau sa stralucesc…
Chiar e loc sub Soare pentru toti!
Si inteleg ca abundenta ca setare mentala este un privilegiu.
Un privilegiu pe care fiecare dintre noi, chiar ni-l putem permite.
Teama, frica, lupta pentru hrana zilei de maine sau acoperisul de deasupra capului, se leaga de saracie, nicidecum de abundenta.
Fiecare dintre noi a trecut prin temeri diverse, de-a lungul vietii. Prin momente mai putin placute si prin incercari.
Nu cred sa fi scapat cineva…
Cand m-am intors in Romania, fara job, fara resurse materiale, bazandu-ma doar pe ajutorul familiei, dar cu ideea ca vreau sa predau yoga, mi-am dat seama ca traiesc in teama si cu frica zilei de maine.
Familia, prietenii si cunoscutii imi spuneau ca-s nebuna sa imi schimb viata la 40 ani si mai ales, sa traiesc din yoga, care-i atat de prost vazuta si asociata cu… nu mai zic, ca stii si tu.
Nu cred in competitivitate ci cred, in devenire, in a-ti imbunatati calitatile si abilitatile.
Asta cu competitivitatea este consumerism si starneste angajatii sa-si traga presul de sub picioare unul altuia, ca sa se cocoate pe scara ierarhica, de cele mai multe ori.
Munca in exces, compromisuri, oboseala, timp departe de familie si alte riscuri inerente, pentru ce?
Nici domeniul yoga nu este diferit foarte tare de competitivitate.
Si tindem sa ne comparam, sa fim in competitie cu ceilalti instructori si mai ales, cu cei care au reusit in domeniu.
Doar ca, de multe ori, comparam mere cu pere…
Unii sunt mai buni la practici intensive, altii la practici blande, altii la meditatie sau organizare, unii pe online, altii pe sesiuni live etc.
Pastrand atitudinea de competitivitate, invariabil ne ducem catre a ne starni unul impotriva celuilalt.
Dar loc sub Soare este pentru toata lumea, de fapt!
Si mai presus de toate, suntem acolo pentru clientii nostri, nu pentru ceilalti instructori yoga.
Ei ar trebui sa fie focusul nostru, nu ceilalti cu care, ne comparam involuntar sau nu…
De ce scriu acestea?
Pentru ca saptamana care se incheie, am interactionat cu o persoana care, venea dintr-o zona profunda de teama.
de frica
de nereusita personala
de proiectie asupra altora a propriilor sale neputinte
De parca nu ar fi fost suficient pentru toti si toate si, mai ales, fara sa creada ca poti reusi in aceasta industrie, yoga.
Cea mai usoara schimbare vine din DESCHIDERE si mai ales din cultivarea INCREDERII.
Nu e deloc greu sa ceri ajutorul.
Si cu atat mai putin, nu e greu sa inveti de la cei care au reusit si garantat, sunt dornici sa impartaseasca.
Si totusi, cum sa cultivi increderea cand, atat de putin control poti avea, de fapt, asupra a ceea ce se intampla?
Din lectiile invatate de mine, cred ca cea mai importanta este aceea de …”let it go”
Lasa-te ori de cate ori in voia unei forte Superioare, dupa cum o numesti tu, sau e reprezentativa pentru tine.
In yoga se numeste Ishvara Pranidhana, oferirea noastra personala, cu tot ceea ce avem si cu tot ceea ce suntem, in bratele Universului, Divinitatii, sub orice forma o consideram noi relevanta.
Ma framantau cateva lucruri de vreo 3 saptamani. Nu gaseam un raspuns si nici calea.
Am meditat si am practicat interior aceasta Ishavara Pranidhana.
Si raspunsurile au inceput sa curga, sa vina…
Ieri mi-a sunat telefonul. Era un vechi prieten, dar cu care ma aud doar de vreo 2-3 ori pe an.
Stam la taclale cu orele, facem brainstorming si gasim idei importante.
Si ma intrebam dupa aproape 30 min, DE CE m-a sunat brusc ieri, care va fi rezultatul si ce planuri sunt de fapt, in spatele acelui telefon?
Dupa o ora, aveam deja confirmari la framantarile mele interioare si mai mult, cateva idei SUPER VALOROASE pentru planurile mele de viitor.
Cateva pagini de notite luate in timp ce discutam, fara sa il intrerup, ca sa nu ii perturb creativitatea de Vata Dosha :)))
Asa ca, mai mormaiam din cand in cand cate un aha sau îhîmmm…
In acelasi timp, eu i-am dat cateva idei valoroase despre ce ar putea face mai bine, mai repede in afacerea lui.
A fost pur si simplu, GE-NI-AL!
E suficient sa lasam ”GPS-ul” sa caute pentru noi, acele noi coordonate catre care sa ne indreptam.
Dar cert este ca, trebuie sa ne punem incaltarile si sa ne pregatim de schimbari.
De noi experiente, de noi invataminte.
Stresul si framantarile nu ne ajuta. Ba mai mult, ne fac rau.
Ne ridica cortizolul, ne consuma energia si ne obosesc.
Iar ideile pozitive nu apar din stres si agitatie, ci din relaxare.
Asa suntem construiti si tu si eu, de la mama natura.
Pentru ca in starea de relaxare, mintea intra in unde alfa (minim) si de acolo incepem sa gasim resurse valoroase.
Cei mai multi gasesc resurse valoroase si fac schimbari cand sunt in concediu.
De ce?
Pentru ca sunt relaxati, logic!
Revenind acum la intrebarea initiala
Tu din ce zona vii azi, din abundenta sau din temeri?
Care este relatia ta cu increderea in tine, in altii?
Cum se reflecta in actiunile, gandurile, emotiile tale?
Cum interactionezi cu cei care au harti mentale diferite de ale tale?
Cum gestionezi stresul si ce faci concret pentru a-l reduce?
Scrie-mi gandurile tale!